Datele oficiale sunt destul de vagi, indicând undeva între 3 şi 5 milioane de oameni care au plecat să lucreze în alte ţări; practic vorbind, este vorba de o forţă de muncă egală cu cea care lucrează acum în ţară. Iar una din problemele majore legate de emigraţie este pierderea de competenţă pe care a înregistrat-o România. „Transferăm o parte din venitul naţional în străinătate prin această mişcare, prin cedarea meseriaşilor şi care au fost pregătiţi aici. Este un fenomen care nu poate fi stopat“, spune profesorul Mircea Coşea. Iar problemele nu se opresc numai la competenţe; conform unei statistici a Hay Group, costul pe care o companie îl are cu înlocuirea unui angajat care pleacă este de 12 – 18 salarii ale respectivului job, indiferent dacă este vorba de CEO sau de femeia de serviciu. Practic, compania pierde un an sau mai bine, în termeni ca productivitate. Nu este vorba numai de costurile efective ale angajării, ci şi de perioada până la angajarea unui om nou, dar şi timpul de adaptare a noului angajat.
Alexandru Rizea, directorul general al producătorului de mobilier Lemet, resimte fluctuaţia de personal, care a fost în compania pe care o conduce, până în 2014, de 6%. „În 2015 a crescut foarte mult. Toţi angajaţii care au părăsit firma au plecat în Anglia şi Germania. Asta e tendinţa. Munca se vinde şi se cumpără, sistemul de valori sociale face ca percepţia despre muncă să difere de la generaţie la generaţie, de la persoană la persoană. Ce e de făcut? Marketing intern în fecare organizaţie, dar şi la nivel naţional“, spune Rizea.
Cum, necum, dacă veţi citi opiniile specialiştilor în HR, veţi întâlni ideea că noua normalitate în materie de circulaţie a forţei de muncă este o rată a fluctuaţiei de personal de 25% pe an. „Două zone sunt foarte active aici, cea de servicii din business process outsourcing şi zona IT, unde se poate ajunge şi la rate de 40%“, spune Mihaela Lupu de la Hay. Media segmentului este în jur de 17%, iar pentru restul pieţei este în jur de 12%. „Am observat la companii care nu-şi pun foarte mult problema de ce pleacă oamenii şi pun foarte mult efort în a recruta, vor să aibă tot timpul oameni pregătiţi să le ia locul celor care pleacă. Nu este cea mai eficientă variantă şi mă aştept să marşeze mai mult pe retenţie şi pe dezvoltare. Este normal să pleci, pentru că avem şi o componentă culturală. În Grecia, cultural vorbind, nu îţi schimbi jobul ca pe şosete, fie în criză, fie în perioadă de boom economic. Dacă ne gândim, oamenii îşi schimbau slujba şi la două – trei luni şi înainte de criză, momiţi cu salarii. La greci, cultural vorbind, astfel de schimbări nu se petreceau nici atunci şi nici acum. Este clar că este o diferenţă şi o abordare culturală, dar nici companiile nu sunt preocupate să analizeze de ce pleacă omul.“
CE DIFERENŢE CULTURALE?
Monica Jiman a intrat în 2003 într-o companie de IT care avea 15 oameni în Franţa şi 15 în România, iar în prezent are 750 de angajaţi, în Europa şi Asia. Poate face, drept urmare, o comparaţie între munca celor din România, din Franţa sau din Vietnam, în IT, domeniul aflat pe val în prezent. „Suntem un popor care munceşte mult, dar trebuie să ne gândim cât de eficienţi suntem în general. Avem, din punct de vedere educaţional, tendinţa de a teoretiza foarte mult, în timp ce în vest apare o notă de pragmatism mai ridicată şi mult mai ancorată în realitate. Vietnamul este în continuare o ţară comunistă şi se vede o influenţă venită din zona sovietică.
Se învaţă bine, se pune accentul pe excelenţă, iar elitele sunt puse în valoare. Din păcate, uităm că performanţa se face cu o masă largă, nu doar cu elite. Vedem asta şi la noi, în momentul de faţă: ne lăudăm că mergem la olimpiade, dar nimeni nu se uită că la olimpiade nu vin americani sau francezi, nu pentru că n-ar fi buni, ci pentru că nu-i interesează. Vesticii descoperă foarte multe lucruri de mici, şi privesc şi studiile într-o altă manieră. Şocul meu a fost, la un master făcut în Franţa cu câţiva ani în urmă, că acolo colegii mei îşi alegeau şi ştiau de la început care sunt materiile pe care vor să le studieze mai mult, pentru că erau domeniile spre care se vor orienta mai departe, ştiau ce îi interesează, ca parte a unui plan de carieră bine pus la punct. Nu erau acolo pentru o diplomă“.
Pragmatismul occidental contrastează cu modul de gândire asiatic; „În Vietman sunt oameni extrem de muncitori, dar nu muncesc întotdeauna cu folos, ca şi la noi. Întrebam: «Ai înţeles ce ai de făcut?» «Da». Peste două săptămâni era în acelaşi stadiu, pentru că ei de fapt îţi spuneau că au înţeles efectiv ce le-am spus, nu şi sensul celor spuse. Dar vor creşte masiv, pentru că merg la şcoli din străinătate şi sunt şcoli din afară care au filiale în Vietnam, merg în schimburi de experienţă, învaţă, se întorc, iar în mediul privat nu li se pun beţe în roate. În Vietnam nu am văzut cerşetori, toată lumea munceşte. Dacă încearcă să îţi vândă ceva, au o doză de bun simţ şi încearcă să facă ceva ca să merite banii“.
