NOI, RUŞII ŞI AMERICANII

A făcut aşa ceva un olandez, Geert Hofstede, antropolog, sociolog, un pionier al studiului intercultural al mediilor şi organizaţiilor. El analizează de mulţi ani şase dimensiuni culturale, argumentând că valorile la locul de muncă sunt profund influenţate de moştenirea culturală a unei naţiuni. Începuturile activităţii sale au fost în anii ’70 ai secolului trecut, pe vremea când lucra pentru IBM. Ulterior totul s-a dezvoltat, iar Hofstede a publicat mai multe cărţi pe această temă; în acelaşi timp numărul factorilor analizaţi a crescut de la patru la şase, iar numărul ţărilor analizate a ajuns la 93. Dacă îi veţi accesa situl veţi descoperi comparaţii extrem de interesante şi răspunsuri care vi se vor părea cumva fireşti. Atâta doar, că nu ne-am gândit la aşa ceva, aş completa. Să admitem că România este puternic influenţată, geografic şi social, de Rusia şi de Statele Unite; în cazul Rusiei este vorba de spaţiul slav în care este România aşezată, iar în cazul Statelor Unite este modelul cultural la care ne raportăm cu predilecţie.

Primul factor analizat de Hofstede este distanţa faţă de putere, adică atitudinea societăţii faţă de inegalitate, felul cum acceptă oamenii faptul că puterea este distribuită inegal. Scorul României este 90, cu foarte puţin sub cele 93 de puncte ale ruşilor, dar mai mult decât dublul celor 40 de puncte ale americanilor. Ierarhiile românilor sunt, trebuie să înţelegem din asta, greu de doborât, individul ocupând locuri fără a avea nevoie de o justificare; ierarhia reflectă inegalităţi inerente, există centralizare, subordonaţii aşteaptă să li se spună ce au de făcut, iar şeful ideal este un autocrat binevoitor.

Următorul factor este individualismul, care face diferenţa între societăţile individualiste şi cele colectiviste, între „eu“ şi „noi“. Românii sunt o naţie colectivistă, într-o măsură – chiar mai mare decât a inventatorilor colhozului, în timp ce scorul americanilor, de 91 de puncte, indică un individualism generalizat, o ţară a lui „eu“.

Urmează masculinitatea sau feminitatea societăţii; o naţie este masculină atunci când este dominată de competiţie, realizare şi succes, sau feminină când succesul este determinat de grija pentru alţii şi de calitatea vieţii. România este relativ feminină, cu 42 de puncte de masculinitate (ceva mai bine decât cele 36 de puncte ale ruşilor, dar sub virilitatea americănească, de 62 de puncte). Societatea feminină se traduce prin „muncim pentru a trăi“, prin faptul că oamenii pun la loc de cinste egalitatea, solidaritatea şi calitatea profesională. Managerii doresc consens, iar conflictele sunt rezolvate prin compromis şi negociere. Accentul este pus pe starea de bine. Toate acestea pot suna bine, dar conflictul principal este în ceea ce-i motivează pe oameni, între dorinţa de a fi cel mai bun, asta însemnând masculinitate, şi a face ceea ce-ţi place, adică abordarea feminină. Aş mai adăuga că mi se pare că ne irosim masculinitatea mai mult în demarajele cu maşina de la stop şi în agresivitate cotidiană şi mai puţin în competiţii animate de spirit şi raţiune.

Al patrulea aspect este evitarea incertitudinii, adică modul cum societatea se raportează la viitor: încearcă să îl schimbe sau lasă lucrurile să se întâmple. Şi românii, şi ruşii, cu 90, respectiv 95 de puncte, au nevoie de certitudini, în timp ce americanii, cu doar 45 de puncte, sunt mai puţin procupaţi de ambiguu sau de necunoscut. Scorul ridicat al României înseamnă coduri rigide de conduită sau de credinţă, intoleranţă faţă de comportamentul neortodox şi faţă de ideile noi; mai înseamnă o nevoie de reguli, chiar dacă acestea nu prea par a funcţiona, dar şi o respingere a inovaţiei.

Orientarea pe termen lung este modul cum societatea acceptă valorile tradiţionale şi gândirea progresistă, în ce măsură preferă gândirea pragmatică şi nu abordarea convenţională, pe termen scurt. Este singurul aspect unde punctăm indecis, cu 52 de puncte, faţă de 81 ale ruşilor şi 26 ale americanilor, un fel de nici în căruţă, nici în teleguţă. Ciudat este şi faptul că ruşii par a avea o abordare mai pragmatică decât cea a americanilor, mai orientată spre viitor.

Al şaselea şi ultimul aspect este indulgenţa, adică modul cum oamenii încearcă să îşi controleze dorinţele şi impulsurile, în funcţie de educaţie; societatea poate fi indulgentă, cu un control relativ redus, sau reţinută, imobilă, cu un grad ridicat de control. Cu 20 de puncte, la fel ca ruşii, societatea românească este reţinută, marcată de cinism şi persimism. Oamenii nu pun mare preţ pe petrecerea timpului liber şi nici pe satisfacerea propriilor dorinţe. Ei îşi simt acţiunile cumva îngrădite de normele sociale. Americanii au 68 de puncte, fiind o societate indulgentă cu propriile greşeli şi dorinţe.