Noi ţânduri, ca pe-o cărămidă, / Vom face haita cea vicleană / Marş înapoi în crisalidă! / S-o afle orişice omidă, / Şi însăşi neagra coţofană!
Există, totuşi, o proporţie corectă între clişeu şi originalitate, într-o lume care nu poate renunţa la primele deşi tânjeşte după a doua? Desigur“, răspunde Cătălin Olteanu, managerul companiei FM Logistics. 80-20 reprezintă regula lui Paretto şi este dovedită. Dacă iei regula şi o foloseşti acolo unde se potriveşte, poţi să adaugi originalitate analizei sau soluţiei care se bazează pe clişeu. Iar când spui că «omul sfinţeşte locul» (adică «e cea mai importantă resursă») trebuie să şi crezi în asta, şi să o aplici. Nu trebuie să fii «cercetător britanic» ca să realizezi că după aceeaşi procedură, un inteligent şi un tolomac vor avea rezultate diferite în cele din urmă.“
Este proporţia dintre creativ şi stereotip, îmi spune Claudiu Ganciu. “Este proporţia dintre curiozitate şi anxietate, în sensul că atunci când întâlnim un lucru nou putem avea două reacţii, una de genul «hai să vedem ce-i acolo», sau una care să ne sperie. Curiozitatea este asociată de obicei cu creativitatea, cu progresul. Anxietatea este apărată de stereotip. Atunci când ne este teamă, reacţia cea mai simplă este să fac ceva ce ştiu, pentru că în felul acesta voi fi sigur şi îmi voi putea controla teama. Curiozitatea este naturală, vine de la sine, cercetăm tot ce e nou“, spune psihologul. Şi încă un lucru de subliniat, faptul că travaliul creativ trebuie să se finalizeze cu o creaţie. De multe ori creativitatea este privită ca un consum de spontaneitate, ceva fără substanţă şi fără rezultat, creativitate de dragul creativităţii.
Ceea ce iarăşi nu este în regulă. Octavian Pantiş vorbeşte de trei profiluri de om de afaceri. Primul este cel ce înţelege că lucrează într-un mediu ce pune preţ pe respect, punctualitate, profesionalism şi arată asta şi prin felul cum se îmbracă, prin ceea ce face, prin termenele pe care le respectă, prin modul cum înţelege clientul, cum este conştient că trebuie să se încadreze în norme, să gândească în afara cutiei, cum să fie un exemplu. Există unii care au o mască, sunt rebeli care au ajuns acolo, care poartă costum dar renunţă la cravată îndată ce programul se termină. Ei înţeleg că trebuie să facă ceva, dar li se pare că mediul de afaceri le cere un pic prea mult şi dau, nişte ani, cât le cere mediul. Dar credinţa lor e un pic mai jos. Al treilea profil interpretează vremurile noi în care nu mai e nevoie de cravată, de punctualitate sau de rigoare şi merg la birou în blugi rupţi. Sunt aşa de departe, încât mesajul nu mai este «Nu cred în valori» ci «uitaţi-vă la mine!». Este rolul rebelului, noncoformistului, pe care nu-l joacă 100%, ci doar pentru a-l băga lumea în seamă. Fără a generaliza, în acea zonă găsim întârzieri de proiecte. Unii se folosesc de această lejeritate asumată pentru a nu munci deloc. Echilibrul bun este diferit de la om la om; sunt unii care se simt în lumea lor în lumea de business, tot aşa cum pentru alţii lumea perfectă este la filarmonică sau la bibliotecă. Sunt alţii care au doar faţadă, poartă blugi, dar pozează în costum. Nu sunt autentici, şi ei sunt cei care pierd din aceasta, nu ceilalţi oameni“.
Un sfat al lui Bill Gates, pe care mi-l spune Iuliana Stan, sună cam aşa: Ţi se pare că ai părinţi naşpa? Stai să vezi cum or să fie şefii!“. Este esenţa realităţii în muncă. Oamenii, dacă au intenţii bune şi au răbdare, sunt mină de aur. Dacă sunt pripiţi, nerăbdători, să facă repede, mult, eşuează. A avea răbdare este un nivel de maturitate, nu este un clişeu, iar autenticitatea şi conştientizarea potenţialului cuiva sunt instrumente de bază. “Autenticitate înseamnă să fac cum vreau eu, nu cum am văzut la alţii. Dacă îmi vine să mă supăr, pot să mă supăr, dar să fiu în stare să spun de ce m-am supărat. Să mă supăr cu conţinut. La noi în corporaţii binele este normal, nu ne bucurăm pentru bine şi nu-l recompensăm, iar greşeala este dramatică, nu atunci ne supărăm aşa?“, spune Iuliana Stan.
Acest text nu ar fi complet dacă nu i-am invoca pe mulţii vorbitori motivaţionali, traineri şi specialişti în dezvoltare care populează mediul de afaceri, nu numai pe plan local, ci şi în lumea întreagă. După un anume număr de cărţi citite, după un anume număr de discursuri ascultate, nu se poate să nu remarci, dincolo de personalitatea, de talentul şi de influenţa pe care o au respectivii, o anume standardizare şi repetitivitate a mesajelor. Dar este un domeniu de succes, cu săli pline. „Cred că societatea are nevoie de clişee, pur şi simplu, de aceea ele şi promotorii lor apar. Oamenii simt nevoia să se ghideze după anumite adevăruri, după nişte mesaje pe care ei le percep ca fiind adevăruri. Unii oameni îşi obţin singuri aceste răspunsuri, alţii au nevoie de aceşti «predicatori de business» ca să le transmită. E pur şi simplu o nevoie socială pe care unii o satisfac. Nu aţi avut niciodată senzaţia ascultându-i pe aceşti predicatori că sunteţi în faţa unui preot dintr-o religie neoprotestantă?“, spune Mihai Svasta, CEO Integrated Consulting Group Romania.
Sunt pastile, îmi spune psihologul. “Am o suferinţă, şi as vrea să scap de ea şi atunci iau o pastilă care mă ţine în mişcare o perioadă. După care se termină perioada respectivă şi am nevoie de altă pastilă. Şi tot aşa. Este o formă de a ţine sub control o suferinţă; există terapii care vindecă şi există terapii care întreţin o stare de normalitate. Există un gen de oameni care merg din training în training, din formare în formare, şi la genul acesta se potriveşte genul de pastilă. La bază este un soi de căutare a unui răspuns la o suferinţă, dar în esenţă rămân la ideea de fugă – caut ceva ca să nu stau cu suferinţa mea, ci să încerc să mai găsesc o tehnică, o schemă. Atunci când mă cert, respir de cinci ori, aceasta este şi o tehnică şi un stereotip în acelaşi timp“, explică Claudiu Ganciu.
Vorbitorii reuşesc să spună cam ce simte lumea, au înţeles tehnica şi pun în vorbe ceea ce este simte lumea, iar din toată masa de oameni unii or să rezoneze cu ceva şi alţii cu altceva, spune Iuliana Stan. „Şi reacţionează la îndemnuri simple de genul «spune-ţi că eşti bun» sau «pot să fiu regele universului», chestii la care visăm toţi. Fiecare om are impresia că de la el începe lumea, iar atunci când vine cineva şi îţi spune aşa ceva trezeşte în tine o reacţie şi îţi dă aripi un pic, şi te ţine energia o perioadă, până când te duci iar la o astfel de întâlnire, la care auzi din nou «eşti bun, urmează-ţi visul». Tu ai uitat între timp pentru că ai intrat în rutină şi primeşti din nou aripi. Te ţine într-o stare de bine la nivel mediu, te simţi bine când te validează cineva, iar oamenii sau clişeele validează la modul general, şi şi-au atins obiectivul dacă se nimereşte ca oamenii să rezoneze la acel clişeu.“
Sursa: Business Magazin, 05.10.2015
