Sistemul de învăţământ este ultimul lucru care se schimbă în societate, alături de medicină, spune psihologul Claudiu Ganciu. Este cel mai înţepenit, cel mai stereotip, şi nu mă refer numai la şcoli, ci de la minister la toate nivelurile. Sistemul de învăţământ ne oferă ceea ce psihosociologul Jacob Levy Moreno denumea «conserve culturale», pentru a fi, din punct de vedere social, adaptaţi mediului.“ Dar nu ne intoxică folosirea în exces a conservelor? “Orice este în exces ne intoxică! Dar este vorba de pondere. Problema de fond a stereotipului nu este atât utilizarea sa, cât opusul său, care este creativitatea. Aici e buba. El acoperă un spaţiu care în mod obişnuit ar trebui alocat creativităţii.“
În acest moment psihologul a pus degetul pe rană. Creativitatea, atât de dorită şi de invocată în mediul de afaceri, dar şi în societate, este afectată de stereotip, şi direct şi indirect. Iniţial poţi gândi ceva de genul “De ce să îmi caut cuvintele, dacă pot folosi câteva clişee, cu succes?“. Iar mai târziu, „dacă a mers de atâtea ori, de ce mi-aş mai bate capul?“.
Sunt sigur că una din principalele cauze ale actualei situaţii din România – o anume lipsă de performanţă economică (nu vă uitaţi şi nu mă uit la rapoartele PIB, ci la ansamblul economiei – ce, cum, cât, în ce condiţii, cu cine şi cum producem, consumăm, exportăm şi ce câştigăm din asta?), dar şi un număr redus de campioni locali de business, urmate de tensiunile sociale sau de lipsa iniţiativei, oriunde ar fi aceasta necesară – este lipsa creativităţii. Fie ea creativitate artistică sau economică sau politică; şi da, vorbesc despre un popor care, ştiu!, crede despre sine că este creativ în cel mai înalt grad. Nu poţi fi creativ invocând permanent clişee, copiind sau adaptând ideile bune ale altora.
Nu trebuie să ne blamăm foarte tare, omenirea s-a lenevit, intelectualiceşte vorbind, în ansamblu: pe plan global, testele indicau o creştere a IQ de 10 puncte la fiecare generaţie, iar majorarea se făcea simţită şi în testele de creativitate, cu acelaşi ritm, până în 1990. După acest an, rezultatele testelor Torrance, un standard de evaluare a creativităţii, indică o scădere continuă. Alte teste indică evoluţii asemănătoare: în Danemarca, IQ-ul a crescut în mod constant între 1959 şi 1998, după care a scăzut cu tot atâtea puncte cu cât s-a majorat anterior. În Australia, coeficientul de inteligenţă al copiilor nu s-a schimbat între 1975 şi 2003. Faţă de 1980, în 2008 britanicii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu şase puncte.
Aliz Kosza, consultant de business, fost manager al unor importante companii locale, va fi în acest text omul cu duşul rece: “Clişeele, din nefericire pentru cei care le folosesc, sunt instrumentele de care se agaţă oamenii slabi. Numai oamenii slabi (psihic sau profesional) folosesc clişee, chiar aleargă după ele şi colecţionează munţi de vorbe ca să le lipească ulterior în prezentări sau discursuri pompoase. Chipurile vor să fie la modă, să impresioneze“. De fapt, clişeul şi repetitivitatea mesajelor nu înseamnă acelaşi lucru. În afaceri, repetarea unor mesaje cheie este adesea critică pentru succesul unui proiect. Este cazul marketingului sau al publicităţii, unde repetarea unui mesaj este cheia performanţelor în vânzări.
Clişeul în schimb este o expresie tocită, folosită atât de mult încât devine golită de sens. Şi, de aceea, devine aproape toxic pentru business, spune Aliz Kosza. “Nimic mai grav pentru un manager care, la finalul unei şedinţe, spune: «OK! Hai să facem să fie bine!»“. De cele mai multe ori clişeele ascund o lipsă crasă de profesionalism. Cei care nu pot gândi copiază. Iar cei care nu au la ce gândi repetă. Clişeul este cea mai gravă combinaţie a celor două: cei care nu pot şi nu au la ce să se gândească în business sunt cei care folosesc clişee, de cele mai multe ori fraze copiate aiurea, utilizate în contexte nepotrivite şi, pentru a fi şi mai grav, repetate până la saţietate. Ce părerea am despre clişee deci? Ele fac deosebirea între oamenii care gândesc în business şi.. ceilalţi.“
Daniela Necefor, managing partner la compania HR Total Business Solutions, vorbeşte de o altă faţetă, a neînţelegerii: Aceste mesaje afectează atâta timp cât nu putem să îi înţelegem pe cei care trec printr-o perioadă grea, şi îi îndepărtăm. Un exemplu ce poate fi amplificat apoi la nivel de societate este acesta: ajunge la un interviu persoana ce a rămas fără serviciu din cauza închiderii companiei. Are trei copii acasă, credit, părinţi în vârstă şi bolnavi. Este foarte bun profesional, dar disperat din cauza situaţiei prin care trece. La interviul cu angajatorul îşi pune în evidenţă profesionalismul, dar nu şi entuziasmul, nu pentru că nu l-ar mai avea, dar nu mai poate să îşi vândă imaginea de profesionist. Nu poate fi vesel când ştie că pe umerii lui se bazează totul.
Dacă angajatorul nu este uman, încercând în cadrul interviului să afle ce se întâmplă cu el şi să îi dea o şansă, atunci este respins. Se duce acasă, mai merge la un interviu, nu este din nou înţeles. Renunţă să mai meargă la interviuri. Companiile încep să nu mai găsească oameni bine pregătiţi – tocmai au respins unul, dar nu au încercat să vadă ce este în sufletul lui, să intuiască faptul că dacă ar avea de muncă ar redeveni pozitiv, entuziast, chiar recunoscător pentru oferirea unei şanse – şi iau oameni cu un nivel mai redus de pregătire, care le generează costuri mai mari şi profit mai mic. Şi acest exemplu micro poate fi transferat către macro“.
Gândiţi cu ale voastre tigve: / “Noi suntem multe ca un roi”. / Omizi, am înfruntat noi litve / Şi le-am cântat prin veac molitve, / Şi-acum o să fugim de voi?
Pentru lucrul la bandă ai nevoie de oameni noncreativi, pentru că altfel nu ar da randament, ba ar face şi boacăne. Dar cele mai multe munci nu sunt de acest gen, iar condiţia de creativitate ţine foarte mult de tipul de situaţii pe care le întâmpină grupul, firma sau managerul. Dacă situaţiile se tot modifică, atunci creativitatea este mai eficientă decât stereotipul. Dar dacă situaţia este mereu la fel, stereotipul este mai eficient decât creativitatea“, spune Claudiu Ganciu. Cultivarea acestui gen de creativitate este mai eficientă decât formarea a milioane de stereotipuri de fabricare, de clone. O abordare stereotipă are o eficienţă mică, o relaţie liberă este mult mai eficientă. Dar să faci o persoană liberă, creativă, presupune o mare cheltuială, pentru că este o acţiune de formare, nu de învăţare. Învăţarea presupune să mai adaugi ceva la ceea ce ştii deja, pe când formarea presupune să elimini ce ştii şi să formezi un specialist. Este ca o sculptură, iei o piatră şi elimini ceea ce este în plus“.
Există în lumea aceasta o profesie care s-a asociat în mod direct cu creativitatea: publicitatea. Pe de altă parte, studii pe care le-au făcut chiar publicitarii au demonstrat că 90% din reclamele adresate publicului feminin conţin clişee: detergentul, părul, dinţii, ciocolata, cosmeticele, aburul cafelei sau poveştile de amor iscate de soluţiile pentru eliminarea petelor sau de balsamurile pentru rufe. 90%. Chiar reprezentanţii creativilor au motivat prin lipsa de creativitate, prin faptul că drumul cel mai bun este cel pe care deja îl cunoşti.
Este, se pare, un fel de capcană: odată pentru că oamenii îşi doresc, fundamental, aceleaşi lucruri şi atunci s-au format nişte făgaşe adânci: femeia vrea să fie frumoasă, bărbatul vrea să se simtă bine, să fie liber şi să se uite la o femeie frumoasă. Poţi spune asta în varii feluri, dar la un moment dat începi să rămâi fără idei şi foloseşti aceleaşi expresii. Pe de altă parte, nu poţi comunica un mesaj nou, care ar putea să nu fie înţeles. Comunicarea trebuie să se muleze pe convingerile şi pe înţelegerea oamenilor. Aşa că, de multe ori, astfel de stereotipuri sunt folosite tocmai pentru că timpul este limitat, şi pentru că nu vrei să spui foarte mult în reclama respectivă, ci vrei să induci ideea, iar consumatorul trebuie să facă restul. Pe de altă parte, dacă ţii musai să fii creativ, poţi fi: Dorel a fost o idee extraordinară, iar ciobanul Ghiţă la fel. Deşi unii ar putea spun că şi Dorel a fost croit pe un stereotip, al muncitorului român.
