Daniela Necefor (Executive Search): Specializarea doar pe o arie de practică poate însemna o sinucidere profesională. Concedierile au intervenit în firmele mari și medii. Avocații care au rezistat vor avea un volum de muncă mult mai mare, după această etapă

Pandemia de COVID 19 a virusat puternic avocatura de business, care s-a văzut pusă în fața unei situații fără precedent.Consecințele nu au întârziat să apară, multe firme de avocatură fiind obligate să analizeze și chiar să-și reducă schemele de personal.Branduri puternice locale sau internaționale și-au văzut, peste noapte, toate planurile de afaceri date peste cap și au fost puse în fața unor noi condiții de lucru. Împreună cu Daniela Necefor, managing partner al firmei de executive search Total Business Solutions, vom analiza schimbările care vor interveni pe piața muncii din avocatură. Pandemia reprezintă o lecție vitală pentru toate mediile și este important să învățăm din mers să ne adaptăm conjucturii actuale.

La începutul anului 2020, absolut nimeni nu se gândea că vom ajunge în situația actuală. Mediul de business din întreaga lume lua în calcul, în planurile sale de afaceri, o posibilă criză economică și încerca să-și dimensioneze eforturile astfel încât efectele acesteia să fie cât mai mici. Ceea ce nu a luat omenirea în calcul a fost o criză medicală, o pandemie care să „închidă” lumea în case și care să ne oblige să oprim mare parte din activitățile economice.

Apariția noului coronavirus a bulversat totul, aruncând lumea într-un haos din care se încearcă o ieșire cu cât mai puține pierderi.

Asemeni multor sectoare de activitate și avocatura de business a fost luată prin surprindere și a fost obligată să apeleze la soluții de avarie.

S-au facut concedieri

Dacă până acum erau foarte rare cazurile în care avocații își pierdeau locurile de muncă, în noile condiții, au intervenit concedierile și în această industrie. Cele care au apelat primele la reducerea schemelor de personal au fost firmele de dimensiuni mari. Și aici discutăm atât de branduri internaționale, cu prezență puternică pe piața din România, cât și de branduri locale.

„Firmele de dimensiuni mari au peste 50 de angajați. În noile condiții s-au făcut tăieri din zonele în care activau cei care îi ajutau pe seniorii din firme. Dacă până acum, echipele de proiect includeau și 10-15 oameni, printre ei fiind și „cărătorii de dosare”, cei care întocmeau formularele inițiale și făceau documentarea etc, lucrurile stau cu totul altfel în noua conjuctură. Firmele de avocatură nu-și mai permit să-i plătească pe acești angajați, așa că au apelat la concedieri”, subliniază Daniela Necefor.

Expertul în resurse umane are și o explicație legată de faptul că primele concedieri din avocatură au intervenit în cadrul firmelor din „liga mare”.

Structura pieței avocaturii de business ne arată că în această industrie funcționează mai multe tipuri de entități economice. Astfel, avem firme mari de avocatură (locale și internaționale), care au peste 50 de salariați, firme medii (cele mai multe locale), care au până în 30 de avocați, firme formate din asocierea a doi-trei avocați și cabinetele individuale.

Concedierile au intervenit în primele două zone, acolo unde exista nu doar un număr mare de avocați, ci și un aparat administrativ destul de dezvoltat. În încercarea de a ține pe linia de plutire afacerea, firmele de avocatură au apelat la cea mai la îndemână soluție: redimensionarea schemei de personal. Din motive logice, s-a renunțat la toți cei care nu aveau rolul principal în proiectele casei de avocatură.

Decizia a venit brusc, dar la fel de brusc s-a schimbat și situația economică a firmelor de avocatură, care și-au văzut „trase pe dreapta” cele mai multe din proiecte.

Cine are sanse mai mari?

Nu doar dimensiunea personalului a influențat deciziile de concediere luate de anumiți jucători din avocatura de business.

Un alt fenomen care se poate observa acum ține de structura activității acestor societăți, dar și de structura portofoliului de clienți.

Firmele de avocatură care au avut departamente puternice de Dreptul Muncii, Achiziții, Farma sau Retail au continuat să lucreze, chiar și în aceste vremuri de criză. Unele chiar au avut mult mai mult de lucru.

„Mediul economic nu a fost pregătit, din punct de vedere legislativ, pentru schimbările care au intervenit, de exemplu, în domeniul muncii. Suspendarea contractelor, telemunca, munca la domiciliu sunt chestiuni noi și aici a fost nevoie de intervenția avocaților axați pe Dreptul Muncii. Și în zona de achiziții este necesară expertiza unui avocat bun. Mă refer, în special, la farma și la retail. În condițiile date nu mai ai timp de negocieri, așa că ai nevoie de un avocat bun care să-ți întocmească un contract puternic din toate punctele de vedere. Firmele de avocatură care au avut aceste practici bine puse la punct au activat și după declanșarea crizei și vor avea de lucru în continuare”, punctează Daniela Necefor. 

Și portofoliul de clienți a jucat un rol major în deciziile luate de firmele de avocatură. Acele societăți de avocați care și-au structurat clietela doar pe companii provenite dintr-un anumit domeniu se confruntă cu mari probleme, dacă domeniul respectiv s-a prăbușit. „Dacă au avut șansa ca măcar o parte din clienții lor să-și continue activitatea, atunci firmele de avocați au fost norocoase. Totul ține de șansă, dar cred că momentele acestea reprezintă lecții de management importante”, precizează Daniela Necefor. 

În aceste momente, firmele de avocatură simt pe propria piele ce înseamnă să-ți formezi greșit un portofoliu de clienți. Strategia de a alege clienți doar dintr-un anumit domeniu sau de a miza doar pe companii mari, fără a avea ca „plasă de protecție” și un număr însemnat de clienți mai mici, reprezintă decizii de business greșite, spune specialistul în executive search. 

Și în cazul avocaților, specializarea doar pe o arie de practică poate însemna o sinucidere profesională. Pentru a putea face față unor momente de criză este necesară specializarea pe cel puțin două-trei arii de practică.

Daniela Necefor este de părere că firmele de avocatură se vor redresa după trecerea crizei. Unele o vor face mai repede, altele mai lent.

Ceea ce este evident este că, după finalizarea acestei etape, avocații care au rezistat în firme vor avea un volum de muncă mult mai mare.

În plus, se va da o bătălie pentru păstrarea clienților și pentru atragerea unora noi. Condițiile economice vor determina companiile să-și reducă, pe cât posibil cheltuielile, așa că multe dintre problemele juridice urmează să fie soluționate intern cu ajutorul avocaților in house.