Aud: parcă se zbate bolta / în insomnii cu ochii vineţi, / Şi o cuprinde dârz revolta, / Şi geme lung-prelung recolta / Pe care vreţi s-o compromiteţi.
La inventarul clişeelor nu le putem evita pe cele corporatiste, spune Sandra Jitianu, cu observaţia că unele nu au echivalent în română, de exemplu „feedback“. Un alt clişeu este „livrabile“, care pentru consultanţi înseamnă tot ceea ce primeşte clientul; pentru restul este un termen cel puţin ciudat. „Deadline“, „meeting“ sau „back-up“ le auzim foarte des, deşi avem cuvinte corespunzătoare în română. Alte clişee corporatiste se găsesc în CV-uri; de pildă „proactiv“, „can-do attitude“, „sunt un self starter“. „În jargonul profesional apar termeni care pot deveni periculoşi atunci când eşti faţă în faţă cu cineva care nu are aceeaşi specialitate, iar riscul este să înţeleagă greşit. Acronimele folosite, de pildă CSR, ERP, ASAP, pot avea sensuri diferite în contexte diferite. CRM poate să însemne trei lucruri diferite, unul pentru ONG-uri, altul pentru consultanţă de business şi altceva în marketing, iar lumea porneşte discuţia cu un sens şi îşi dă seama de fapt că a luat-o pe o pistă greşită“, spune Sandra Jitianu.
Şi „corporatistul“ a devenit un stereotip, văzut ca superficial, workaholic (încă un cuvânt ce se repetă mereu), yesman (sau echivalentul românesc „lingău“), cum un alt stereotip este „şeful român“, văzut tiran, isteric şi mitocan, apreciat, aşadar, tot în stereotipuri, lucru de fapt incorect.
Sau limbajul de lemn folosit în afaceri, termeni de genul strategie“, „optimizare“, dar şi des-invocata „echipă“. Şi nu trebuiesc uitate afirmaţiile gratuite, care se găsesc pe majoritatea siturilor din România, dar şi în reclame: „un produs unic“, „o companie unică“, „gândim diferit“, „o echipă de oameni talentaţi“, „o echipă de profesionişti“, folosite atât de des încât s-au golit de sens. Rezultatul este că lumea îşi închide urechile. Se pierd atenţia spectatorului şi încrederea în vorbitor, care poate fi caracterizat drept cineva care vorbeşte pompos, fie din lene, fie pentru că nu-i pasă de ascultător, fie din lipsă de autenticitate“, spune Sandra Jitianu.
„Lasă emoţiile acasă“ este foarte întâlnit în call-center, unde nu poţi veni şi lucra nervos; şi este o problemă, pentru că nu poţi fi vesel la birou când acasă eşti trist, sau invers.
„I go the extra mile“ pare a fi cea mai recentă achiziţie a lumii corporatiste bucureştene, pe care mi l-au pomenit şi Sandra Jitianu, şi Octavian Pantiş, managing director la Qualians. „Are un sâmbure de adevăr“, spune Pantiş. „Dacă faci un lucru, fă-l bine şi fă şi ceva în plus, pentru clienţi, pentru colegi sau şefi“.
Lărgind aria semantică, putem introduce la categoria clişeu şi traducerile eronate preluate din engleză: „a face sens – make sense“, „consistent în loc de consecvent“, „aparent pe post de apparently“, plus chestiile tinereşti – „cool“ şi mai noul „chill“.
„Am avut o situaţie unde clientul spunea că nu am fost «flexibili». Este un termen imprecis, în spatele căruia îţi poţi ascunde o nemulţumire. La fel şi pentru «e interesant», un răspuns dat adesea la o propunere, care menţine o neutralitate nevinovată şi prudentă, care nu-l lasă pe celălalt să înţeleagă ce părere ai“, adaugă Sandra Jitianu.
Interesant, oamenii de afaceri gândesc cam la fel, oriunde ar fi în lume. Spun asta pentru că think outside the box“ a fost ales drept cel mai uzitat clişeu din lumea corporatistă irlandeză de către cititorii ziarului Belfast Telegraph. Iar oamenii de afaceri români cu care am discutat pe tema clişeelor au inclus acelaşi „think outside…“ pe un loc fruntaş în topul clişeelor pe care nu le agreează, dar nu înaintea clasicelor „mână de lucru ieftină“, socotit deosebit de distructiv, „omul cea mai importantă resursă“ (…nimeni nu mai crede în el…; „era şi pe vremea lui Ceauşescu – totul pentru om!“) şi „clientul nostru, stăpânul nostru“ cu multele sale variante, de exemplu importatul „client oriented“ („Toţi spunem că o facem. Doar spunem. Şi repetăm atât de des acest lucru încât aproape că îi uităm importanţa“).
Aşadar, „mâna de lucru ieftină“, o spunere care a marcat 15 – 20 de ani de capitalism postrevoluţionar românesc, ar fi, în opinia oamenilor de afaceri, cel mai nefericit clişeu din businessul românesc. „Pentru a fi utilă ca formulă de promovare a României, ar fi trebuit să avem infrastructură încă din 1994, pentru că atunci aveam mână de lucru ieftină. De atunci şi până acum forţa de muncă a României s-a redus considerabil, de la 9 milioane de oameni la 4,8 milioane doar în ultimii 15 ani. Aveam mână de lucru ieftină şi de bună calitate în anii ‘90, poate şi puţin după 2000, dar acum nu mai este un lucru relevant pentru noi. Între timp o bună parte din mâna de lucru a plecat, acest lucru este relevant. Este şi un slogan defăimător. Scăderea nu are legătură cu emigraţia, cu faptul că au plecat cinci milioane de oameni; este o consecinţă a evoluţiei demografice negative“, spune Radu Furnică.
«Think outside the box» poate fi obositoare“, spune Octavian Pantiş, pentru că îţi induce o stare de nelinişte, de căutare permanentă, de nesiguranţă. „«Schimbarea începe cu tine» este poezie curată, dar este adevărată. Este vorba de puterea exemplului şi ne face să ne simţim vinovaţi, pentru că avem de schimbat destule, dar dacă nu m-am schimbat eu, nu am credibilitate în faţa celuilalt. Este tentant să critici ce face celălalt, de la politician la cineva din trafic, dar uneori şi noi cădem în păcat.“
„Ieşi din zona de confort“? Este un clişeu dacă doar spui şi nu o faci, spune Iuliana Stan. „Dar ieşitul din zona de confort este unul dintre cele mai mari beneficii. Abia după ce ai ieşit din zona de confort îţi dai seama câtă putere şi câtă forţă ai şi de ce capital şi de ce potenţial dispui. A ieşi din zona de confort este pentru curajoşi. Dar tot ce spui şi nu faci devine clişeu, de la „«hai să mâncăm sănătos»“ la „hai să fim politicoşi“.“
Gândiţi cu tigva voastră mică: / “Să ne distrugă nu-s speranţe”. / Aflaţi însă că nu ni-i frică, / Şi mai aflaţi că la adică / Există chimice substanţe.
Bine, bine, dar ce se întâmplă? Lumea corporatistă occidentală, de la care am luat şi bune, şi rele, a creat nu numai o mare parte din clişeele folosite, ci şi tot soiul de remedii. Unul este jocul care se numeşte Bullshit Bingo, un caroiaj asemănător celui cu numere de la jocul de noroc, dar în care numerele sunt înlocuite cu clişee şi stereotipuri de business. În timpul unei şedinţe doritorii bifează folosirea clişeelor şi ar trebui să strige, la completarea unei linii sau a întregului carton, „bullshit!“.
Un joc de acest fel este doar o faţetă a fenomenului clişeelor, un mod distractiv de a le identifica, pentru a le evita. Trăim, la nivel global, nu numai în România, epoca şabloanelor, a formulelor gata rezolvate, epoca brandurilor, epoca promisiunilor fără conţinut. La originea sistemului nu stau punctele tari ale umanităţii, ci stau slăbiciunile ei, nevoia de a consuma la un preţ cât mai mic. Cea mai populară formulă de business este să produci în volume imense la preţ cât mai mic pentru a acoperi o piaţă cât mai mare. Totul devine piaţă, este cumpărat şi vândut. Există şi o piaţă a clişeelor, care sunt nişte surogate, nişte înlocuitori de idei, cu care poţi lăsa impresia că ştii despre ce vorbeşti“, explică Radu Furnică, preşedintele Leadership Development Solutions.
„Mediul de afaceri este afectat, pentru că este golit de conţinut. În loc să ai o conversaţie între părţi, între consumator şi vânzător sau între parteneri, vorbeşti o limbă de lemn care pare că spune ceva dar de fapt spune cu totul altceva.“ Cel mai vizibil fenomen din acest punct de vedere este acela de consumerizare a profesionalismului. Omul devine o marfă, care este cumpărată şi care se vinde. Legat de asta, Furnică îmi povesteşte despre Gheorghe Dinică, care mergea zilnic la un restaurant. O cunoştinţă dă să intre într-o zi şi dă nas în nas cu actorul, care voia să iasă. „Maestre, plecaţi? De ce, nu e lume?“ La care Dinică zice: „Dom’ne, ştii ce? Lume este, dom’ne, lume este multă. Da’ oameni puţini, dom’ne, oameni sunt puţini!“. O istorie care pare să devină din ce în ce mai relevantă în toate domeniile, pentru că par a fi, în prezent, foarte puţine manifestări care să mai aibă semnificaţie, valoare şi originalitate. „Contribuie la amplificarea fenomenului de şablonizare a comunicării şi scăderea, substanţial vizibilă, a calităţii actului educaţional.
În ultimii 25 de ani sistemul educaţional a fost transformat într‑un business de proastă calitate, de volum, şi a ajuns pe mâna unor oameni care nu ar trebui în niciun caz să fie educatorii altor oameni. În cursul acestui proces de umflare a sistemului educaţional au fost importate unelte, metode şi materii care au fost traduse mot a mot şi sunt predate de oameni care le-au învăţat din aceeaşi carte. Începând de la conceptele fundamentale şi terminând cu cele mai sofisticate, procesul de schimbare a conţinutului profesional a fost unul prea rapid, fără nicio strategie. Este un lucru la care suntem buni – lucrul fără o viziune“, spune Furnică.
